cautam ceva in aceasta dupa amiaza prin zecile de dosare pe care le am. nu am gasit ce cautam, dar am gasit undeva, intr-un dosar vechi si prafuit peste care timpul parca a trecut mai repede, o revista.
e revista caruia i-am dedicat doi ani din viata mea, doi ani din viata de liceean. am rasfoit-o cu aceeas pasiune si cu aceas bucurie cu care am rasfoit-o si atunci cand a iesit primul exemplar, care ulterior a fost dat spre multiplicare.
din toata revista un pasaj mi-a ramas la fel de profund ca in prima zi in care l-am vazut.
Acest ziar, cu miile de cuvinte pe care le contine, a fost produs in cateva zeci de ore, de un grup de oameni supusi greselii, care lucreaza in spatii mici si aglomerate si incearca sa afle ce se intampla in lume, de la oameni care, uneori, refuza sa coopereze, iar alteori, ii obstructioneaza, pur si simplu.
David Randall
mi-am adus aminte cat adevar se afla in acest citat, revista se facea in niste camarute mici, la care aveam acces doar cateva ore si doar in zilele stabilite inainte, impreuna cu directiunea liceului.
un singur lucru mai tin minte. am luptat cu dinti ca acest citat sa apara pe fiecare coperta a revistei cel putin cat timp sunt eu in liceu si la conducerea acestei reviste. cei drept am reusit sa il mai tin pe coperta inca doua aparitii, pentru ca dupa sa fie schimbat cu altul similar dar tot de David Randall.
Technorati Tags: 
david randall, 
arhive